Aparatul RMN, în pregătiri, pentru a ajunge, la început de an, în Orșova

Scris de
Actual Mehedinti
30/11/22 - 08:11

Spitalul Orșova va avea, în scurt timp, aparat RMN funcțional. Acest aparat a fost, deja, dus la o unitate sanitară din Cluj, urmând ca, în ianuarie 2023, să ajungă în Mehedinți. Reprezentanții spitalului orșovean urmează demersurile legale pentru punerea în funcțiune a aparatului.

Image

"Costurile de demontare, relocare, montare, reabilitare clădire sau containerizarea lui, transport, chirie aparat până la montare (condiții speciale asigurate de firme specializate) se ridică la suma de aproximativ 200.000 euro, suportate din bugetul spitalului prin Consiliul de Administrație al spitalului, costuri care se vor recupera în cei 4 ani de funcționare. Umplerea cu heliu a aparatului înseamnă aproximativ 30.000 euro, sumă cuprinsă în cei 200.000 euro. Este un aparat RMN cu toate softurile necesare pentru examinări. În maxim două luni de zilele acest RMN va funcționa. Un aparat RMN nou are un cost între 1.300.000 - 1.500.000 euro fără TVA, la care se adaugă costurile privind amenajarea locației lui și umplerea cu heliu. Pacienții au nevoie de servicii medicale performante, iar acest RMN era necesar pentru Spitalul Municipal din Orșova.", transmite managerul Spitalului Municipal Orșova, Adrian Cican.

Image

Spitalul Orșova a reușit, în urma unui parteneriat cu Spitalul Municipal Caransebeș, să obțină un aparat de rezonanță magnetică. Acest aparat este unul extrem de necesar pentru întreaga zona, căci, pentru a beneficia de o astfel de investigație pacienții din această zonă, erau nevoiți să parcurgă zeci de kilometri.

Image