Gorjeancă găsită în munții din Mehedinți, după o noapte de căutări!

Scris de
Actual Mehedinti
22/05/23 - 09:05

Intervenție contra cronometru, începută în noapte și încheiată în această dimineață, desfășurată de salvamontiștii mehedințeni, pentru căutarea unei persoane ce s-a ratacit și accidentat în zona Vârful lui Stan! Este vorba despre o femeie de 57 de ani, din localitatea gorjeană Bumbești - Jiu, care voia să ajungă pe Valea Cernei. Echipele de salvare au găsit-o pe femeie după o noapte întreagă de căutări, în zona Poiana Belentina, comuna Isverna. Femeia este conștientă, având piciorul luxat. Zona este foarte greu accesibilă.

Sursa foto: Salvamont Mehedinți