Fostul șef al IPJ, Mirel Dumitru, achitat de instanță în dosarul pentru abuz în serviciu și favorizarea infractorului!

Scris de
Actual Mehedinti
05/05/22 - 05:05

La mai bine de un an de când a fost începută urmărirea penală pe numele său și a fost înlăturat din funcția de inspector – șef al Inspectoratului Județean Mehedinți, instanța îi dă câștig de cauză lui Mirel Dumitru, cel care a condus instituția în perioada octombrie 2020 – martie 2021.  

Image

„În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achită pe inculpatul Dumitru Mirel, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul Dumitru Mirel pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei sentințe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 05 mai 2022.”, conform deciziei instanței, pronunțată astăzi, în dosarul 2105/225/2021, înregistrat în data de 08.03.2021, pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin:

Dumitru a ajuns în fața instanței, fiind acuzat că nu a sesizat Parchetul, după ce un ofițer aflat la dispoziția IPJ Mehedinți (de altfel, inculpat în alt dosar) ar fi sustras o sumă de bani de la un alt angajat al instituției. Pentru acestă faptă, fostul inspector a fost dat jos de la comanda instituției și pus la dispoziția IPJ.