Polițiștii au ieșit în stradă. Protest în fața Prefecturii Mehedinți!

Scris de
Actual Mehedinti
14/12/21 - 01:12

Proteste ale polițiștilor, în județul Mehedinți! Peste 60 de oameni ai legii au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirea. Sub sloganul "Și pe cod portocaliu, tot în stradă o să fiu", polițiștii arondați EUROPOL au protestat pentru drepturile bănești ce li se cuvin.

Image

Sindicatul EUROPOL trage un semnal de alarmă în ceea ce privește aplicarea legii salarizării unitare precum și indexarea pensiilor militare cu rata inflației.

Image

Milităm pentru aplicarea Legii 153/2017, adică să ni se dea și nouă cele două tranșe cu care am rămas în urmă și totodată, pentru indexarea pensiilor cu indicele inflației anuale. Suntem singura categorie bugetară, din familia ocupațională de  apărare, ordine publică  ș siguranță națională, care ne beneficiază de prevederile legii 153. Legea 153/2017 a fost inițiată de Partidul Social Democrat și votată, în Parlamentul României, de toate cele trei formațiuni care se află, astăzi, la guvernare: Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și UDMR. Primii, care au intrat pe grila maximă de salarizare, sunt demnitarii, care, astăzi, sunt cu sacii în căruță și au uitat de ceilalți bugetari., declară ADRIAN LĂZĂRONIU, președinte EUROPOL Mehedinți 

Image

Proteste similare au avut loc și în Vâlcea, Bacău, Vaslui, Timiș, Mureș, Cluj, urmând ca, pe 16 decembrie,să fie organizat un miting în fața sediului MAI, iar pe 17 decembrie, sunt anunțate mitinguri la sediile PSD, PNL și UDMR. Protestului i s-au alăturat și polițiștii de penitenciare.

Image

Ambele sindicate au demarat acțiunile de protest, prin pichetarea sediilor prefecturale. Am văzut că se spune că noi cerem creșteri salariale. Noi nu vrem măriri de salariu, noi cerem aplicarea legii unitare de salarizare. Având experiența de anul trecut, când Guvernul Cîțu a înghețat salariile bugetarilor prin celebra OUG 226 în penultima zi din an, de data aceasta, văzând că, la nivelul actualului Executiv, nu se discută deloc despre situația aplicării legii salarizării, am decis să demarăm acțiuni de proteste pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la aplicarea sau neaplicarea legii. Suntem singura categorie profesională care nu a ajuns pe cuantumul maxim al acestei legi., declară, la rândul său, PUIU CHELU, președinte SNPP Drobeta Turnu Severin.

Image

Sindicatul Europol a anunțat încă din 1 decembrie că polițiștilor din toată țara li s-a recomandat – ca o primă formă de protest – să nu mai dea amenzi, ci numai „avertisment”, în speranța că noul guvern va decide să instituie Legea Salarizării nr. 153/2017, care trebuia să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022. Pe pagina de Facebook a Sindicatului au fost postate câteva avertismente, ca dovadă că polițiștii își mențin protestul, conform recomandării Europol.