Ministerul Muncii, control la Casa de Pensii Mehedinți! Anchetă penală a polițiștilor, la instituție!

Scris de
Actual Mehedinti
19/04/21 - 04:04

Se anunță controale ample ale Ministerului Muncii, la Casa Județeană de Pensii Mehedinți, după ce conducerea unității a scos în evidență mai multe nereguli.

Image

Raluca Turcan, ministrul Muncii, anunță că va verificăla toate dosarele de pensii. Controlul vine în contextul în care, în Mehedinți, peste 7.000 de persoane ar fi primit pensii,  ilegal, între 2011 și 2017. Prejudiciul ar fi uriaș – de peste 9 milioane de lei. (Aleph News)

De altfel, procurorii şi poliţiştii au deschis o anchetă penală în cazul pensiilor suspecte. 

Image

"La nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, a fost înregistrat un dosar penal, privind o sesizare venită din partea Casei Județene de Pensii, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătura privată și înșelăciune.", declară purtătorul de cuvânt al I.P.J. Mehedinți.

Amintim: conducerea Casei județene de pensii Mehedinți a depus plângere penala la parchet, pentru faptul că, în perioada 2004-2017, au fost emise decizii de pensionare, fără a exista documente justificative. Există suspiciuni la 7 mii de dosare, totalul de pensionari din județ fiind de 63 de mii de lei. Doar în ultimii 3 ani, prejudiciul s-ar ridica la 143 de mii lei. Pentru moment, s-a constatat ilegalitatea in 103 dosare din 115 verificate.

Sursa foto: Facebook