Seceta afectează nu doar recoltele agricole, ci și pe fermierii care dețin animale. Pășunile unde își duceau animalele s-au uscat, iar fermierii sunt nevoiți să le cumpere furaje sau să le folosească pe cele de iarnă, pentru a le întreține.
„Animalele nu mai au ce mânca, din cauza secetei. Apă la dăm din Dunăre. Ultima dată a plouat serios acum mult timp. Pentru animale, am început să cumpărăm hrană. De abia le mai ținem. E foarte greu.”, ne spune un fermier.
Stăpânii sunt într-o situație disperată: merg cu animalele, kilometri buni, să le adape la Dunăre (acolo unde există această posibilitate), pentru că nu mai este apă în fântâni, bălțile s-au uscat, iar fostele canale nu mai au apă de ani de zile. Câmpurile sunt, pur și simplu, pârjolite și nu mai există fir de iarbă verde pentru hrana animalelor, ca pe vremuri. În acest context, animalele nu mai dau nici lapte la capacitate.
„Câmpul este uscat. Animalele vin și mănâncă din baloții pentru iarnă. Marea problemă este apa. Degeaba, mai găsesc câte o uscăciune pe câmp, dacă nu au apă. Suntem nevoiți să mergem și 4 kilometri cu animalele până la Dunăre, să bea apă. A devenit tot mai greu să ținem animale.”, povestește fermierul Titel Diaconu.
Ne aflăm în satul Țigănași din comuna mehedințeană Burila Mare, un loc în care, cândva, câmpurile pline de iarbă erau un adevarat rai pentru animale. Acum, seceta a pârjolit tot în urma ei - a rămas doar peisajul deșertificat.
„În ultimii ani, în special vara aceasta, seceta s-a accentuat. Singul loc în care putem adăpa animalele este Dunărea și trebuie să mergem pe distanțe mari. E din ce în ce mai greu să ținem animale.”, spune Virginia Diaconu, fermier din sat.
„Situația este gravă. Se vede cu ochiul liber. Dimineața și seara, dau animalelor mâncare acasă – din rezervele pentru iarnă. Producția de lapte a scăzut consistent față de acum două luni, pentru că nu mai e iarbă. Câmpul este pârjolit. Apă le dau de la Dunăre, bălțile au secat. Acum vreo trei săptămâni, a plouat un pic.”, povestește Nicu Tigora, fermier al zonei.
În acest context, mulți fermieri încep să se gândeasca la profitabilitatea afacerilor cu animale. Pentru mulți oameni de la sate, însă, animalele sunt o sursă prin care își întrețin familiile, așa că se vad nevoiți să recurgă la soluții de avarie pe timp de criză - parcurg zeci de kilometri, pe câmpuri, în căutarea unei surse de apă. Alții iau în calcul vânzarea animalelor, iar cu toții așteaptă soluții de la autorități – soluții care întârzie să apară.
