Alegeri în cadrul PNL Severin! Urmează filiala județeană.

Scris de
Actual Mehedinti
21/06/21 - 07:06

În acest weekend, au avut loc alegeri interne în cadrul filialei municipale Drobeta Turnu-Severin, eveniment în cadrul căruia Daniel Cîrjan a fost reconfirmat în funcția de președinte al formațiunii. Odată cu preluarea noului mandat, au fost vizate și noi obiective.

Image

"Rezultatele, pe care le-am obținut în ultimii ani, cu filiala Drobeta Turnu-Severin, au fost unele foarte bune. Eu am ferma convingere că echipa nou aleasă va face performanță pe plan local, la alegerile din 2024. Atunci, vom avea patru rânduri de alegeri, iar noi vom fi pregătiți pentru aceste scrutinuri.", a declarat președintele PNL Drobeta Turnu-Severin, Daniel Cîrjan.

Image

La eveniment, au fost prezenți membrii PNL Drobeta Turnu-Severin, parlamentarii liberali, dar și majoritatea primarilor PNL-iști. De altfel, urmează alegeri și în cadrul organizației județene.

Image

"Suntem într-un întreg calendar de alegeri interne în cadrul partidului, calendar ce se va termina pe 10 iulie, odată cu conferința județeană a Partidului Național Liberal, filiala Mehedinți. Organizația Drobeta Turnu-Severin este cea mai mare din județ. Îl susțin pe Daniel Cîrjan, într-un nou mandat, ca președinte al organizației municipale. Sunt convins că, împreună, putem găsi cea mai bună soluție să creștem partidul și să transformăm PNL Mehedinți în prima forță politică din județ", a declarat președintele PNL Mehedinți, Virgil Popescu.

Image