Căldură, după 1 noiembrie! Cât vor plăti severinenii pentru gigacalorie?

Scris de
Actual Mehedinti
18/10/21 - 03:10

Administrația locală din Drobeta Turnu-Severin anunță că va furniza agent termic, în casele oamenilor, după data de 1 noiembrie și că, și anul acesta, va acorda subvenții populației.

Image

"Ne propusesem să dăm drumul la agentul termic mai devreme de 1 noiembrie. În general, în anii precedenți, noi am dat căldură între 3 și 5 noiembrie. Acum este o perioadă mai dificilă din punct de vedere al vremii, însă oamenii ne-au cerut (prin intermediul asociațiilor de proprietari) să nu dăm drumul la energia termică mai devreme de 1 noiembrie, din cauza prețului și ca urmare a faptului că sunt atenți la cheltuieli. Nu este nici prea ieftină căldura, în municipiul Drobeta Turnu-Severin, pentru ca oamenii să ceară să le fie furnizat agent termic, mai devreme.", declară primarul municipiului Drobeta Turnu-Severin, Marius Screciu.

 

Prețul energiei termice, suportat de populație, va fi, în această iarnă, de 360 de lei/gigacalorie, în timp ce costul de producție al gigacaloriei este de 680 lei.  Consumatorii vulnerabili pot depune cereri pentru acordarea ajutoarelor băneşti şi a suplimentului pentru energie termică. Data limită de depunere a acestor cereri este 15 noiembrie 2021.

Image