Un bărbat de 43 de ani, din orașul Vânju Mare, șofer pe microbuzul școlar din localitate, a fost depistat, în această dimineață, sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost tras pe dreapta de polițiști, pe strada Republicii din oraș, după ce a lăsat elevii la școală. Testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferului i-a fost suspendat dreptul de a conduce, alegându-se și cu 20 puncte amendă.
„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare în timp ce acționau pentru monitorizarea traficului rutier, au oprit pentru control un vehicul destinat transportului de elevi, pe strada Republicii, din orașul Vânju Mare, condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Corlățel. În urma testării cu aparatul alcooltest a reieșit o valoare de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu 20 de puncte amendă, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar ca măsură complementară i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.”, conform IPJ Mehedinți.





