Accident cu trei victime, dintre care două, încarcerate! O mașină s-a răsturnat în urma impactului.

Accident produs între două mașini, la intersecția străzilor Brâncoveanu – Șincai din Drobeta Turnu Severin! Un autoturism s-a răsturnat, iar două persoane au rămas încarcerate în urma impactului.

O șoferiță nu a oprit la STOP, iar autoturismul său a intrat în plin într-o altă mașină. În urma impactului, mașina, care se afla pe drumul cu prioritate, s-a răsturnat, ajungând în zidul exterior al unei case. Șoferul a rămas încarcerat în autoturismul răsturnat, iar o pensionară a rămas încarcerată în cealaltă mașină. Pentru scoaterea victimelor, a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.

„Eu, acum, am venit. Se pare că această mașină nu a făcut STOP-ul. Aici, nu prea am văzut accidente. Vă dați seama că este vorba și despre viteză, din moment ce mașina s-a răsturnat.”, povestește un trecător.

„Detașamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin a intervenit, în municipiu, la un accident rutier, produs la intersecția străzilor Brâncoveanu – Șincai. Ajunși la fața locului, am constatat că, în accidentul rutier, erau implicate două autoturisme și trei persoane, dintre care două au rămas blocate în autoturisme. Ulterior, cele două persoane au fost evacuate, predate Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciului SMURD. Toate cele trei victime au fost transportate la UPU cu multiple traumatisme.”, declară comandantul echipajului de intervenție, cpt. Flavius Iscru, din cadrul ISU Drobeta.

La spital, au fost transportate trei victime, însă starea acestora este stabilă.

„Starea pacienților este stabilă. Au fost trei pacienți care au rezultat în urma accidentului rutier. Pacientul, pe care l-am preluat eu, este conștient și stabil. A rămas încarcerat în mașină, s-a procedat la descarcerarea lui. Are o plagă frontală și prezintă patologie asociată cardio-vasculară cronică. A avut noroc, să spunem.”, declară, la rândul său, medicul Horia Ene, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Mehedinți.

Șoferița vinovată s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. De altfel, și pagubele materiale sunt însemnate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!