Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cujmir au depistat, în trafic, un bărbat de 32 de ani, comuna Vânători, în timp ce coonducea un autoturism pe DN 56 C, în localitatea Gârla Mare, având exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, suspendată.
De altfel, conducătorul auto a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe interzise, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.