Polițiștii Biroului de Inverstigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, în cooperare cu jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, au depistat doi tineri de 19 și 20 de ani, ambii din comuna Devesel, care se aflau în parcarea centrului comercial unde se desfășurau activități culturale, dedicate zilelor municipiului Drobeta Turnu Severin.
La controlul corporal efectuat asupra acestora, au fost găsite un pumnal metalic de tip box, precum și un briceag cu lungimea lamei de 10 cm.
Cei doi adolescenți au fost conduși la sediul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin pentru continuarea cercetărilor, obiectele găsite asupra lor fiind ridicate de polițiști.

De altfel, a fost identificat și un minor de 16 ani, din județul Gorj, care deținea asupra sa un pumnal metallic de tip box, cu lungime totală de 11 centimetri. Minorul se afla în parcarea centrului commercial de pe bulevardul Mihai Viteazu, în zona de desfășurare a evenimentelor cultural artistice dedicate zilelor municipiului. Obiectul contondent a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
În tote situațiile, au fost întocmite dosare penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii privind portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.





