Președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu: „Este esențial să avem un Guvern responsabil, orientat spre stabilitate”.

Moțiunea de cenzură PSD-AUR, împotriva Guvernului Bolojan, a fost depusă, astăzi, în Parlament. Cele două formațiuni politice au strâns 253 de semnături, peste pragul necesar pentru depunerea moțiunii de cenzură.

„România nu își mai permite blocaje instituționale, decizii întârziate și o guvernare ruptă de realitățile cetățenilor. Din păcate, în ultimele luni, am asistat la o degradare a situației economice: consumul a scăzut, producția a fost afectată, iar inflația a redus semnificativ puterea de cumpărare. În aceste condiții, era responsabilitatea noastră să intervenim. Dincolo de promisiuni și discursuri, nu au existat reforme reale, ci măsuri care au pus presiune pe populație, pe mediul de afaceri și pe antreprenorii români. România are nevoie de soluții, nu de orgolii politice. Demiterea acestui guvern deschide calea pentru formarea unei echipe capabile să colaboreze, să livreze rezultate și să readucă echilibrul economic și social. În contextul actual, este esențial să avem o conducere responsabilă, orientată spre stabilitate și dezvoltare. PSD își asumă acest pas pentru binele României și al românilor.”, transmite președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu.

Conducerea Parlamentului a decis ca moțiunea să fie citită mâine la 12:30, pe 5 mai, ora 11:00, vor avea loc dezbaterea şi votul acesteia (vot cu bile).

„Retorica unor actori politici, care susțin că PSD aruncă țara în haos prin această moțiune, este total falsă. Adevăratul risc pentru România îl reprezintă menținerea unui prim-ministru incapabil să gestioneze problemele economice și sociale. România are nevoie de stabilitate, colaborare și soluții reale. PSD își asumă responsabilitatea pentru a asigura o guvernare funcțională și orientată spre cetățeni.”, transmite, la rândul său, senatorul social – democrat Oana Buzatu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!