S-a dat alarma în Drobeta Turnu Severin, unde un muncitor a fost surprins de un mal de pământ. Incidentul a avut loc la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu – Cicero, unde se modernizează rețeaua de apă – canal. Este vorba despre un muncitor de 27 de ani, din Pakistan. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului și refuză transportul la spital. Poliția a deschis o anchetă. La fața locului, intervin echipaje de pompieri și ale Ambulanței.





