Un grav accident s-a produs în această dimineață, pe DN 67, între un autoturism și un autocar. Conform martorilor, șoferul autotuturismului ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, după ce ar fi adormit la volan. Acesta a fost rănit în urma impactului și transportat la spital. De altfel, o femeie aflată în autocar a fost rănită și transportată la o unitate medicală.

Autocarul implicat efectuează curse la mina – în momentul impactului, transporta minerii Complexului Energetic Oltenia (persoane din zona orașului Strehaia) către schimbul de tură în Gorj. Pe parcursul cercetărilor, circulația a fost blocată. A fost deschis dosar penal pentru vătămare din culpă.

(Sursa foto: DRDP Craiova/Denis Mihalcu)




