Reținuți pentru 24 de ore, după ce au furat cabluri de cupru!

Polițiștii din cadrul Poliției Locale au solicitat sprijin întrucât ar fi depistat două persone care sustrăgeau cabluri de cupru la intersecția străzilor Independenței cu Gheorghe Ionescu Șișești, în municipiu.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin care au identificat persoanele bănuite, doi bărbați de 21, respectiv 30 de ani, ambii din județul Dolj.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că cei doi bărbați ar fi sustras două cabluri din cupru de aproximativ 10 metri ce aparțineau unei foste rețele de telecomunicații.

De asemenea, într-o autoutilitară au mai fost identificați 190 de metri de cablu din cupru, persoanele bănuite declarând că le-ar fi sustras de pe un bloc situat în Drobeta-Turnu Severin.

În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul inspectoratului.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!