La mai puțin de o lună de la obținerea permisului de conducere, un tânăr de 18 ani a fost depistat conducând cu 154 km/h pe DN 6, în localitatea Fața Cremenii. Acesta a primit dovadă fără drept de circulație, fiindu-i suspendat permisul pentru 120 de zile.

„Un tânăr de 18 ani a fost depistat de polițiștii rutieri din Mehedinți în timp ce transforma drumul public într-o pistă de decolare. Pentru <<tentativa de zbor>>, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, iar ca bonus, a primit și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile. Drumul public nu este pistă de curse, iar permisul de conducere nu este licență de pilot. Conduceți responsabil!”, transmite Poliția Română.




