Revin ploile. Meteorologii au emis cod galben.

ANM a emis o nouă avertizare meteorologică de COD GALBEN, ce vizează instabilitate atmosferică, valabilă, începând de astăzi, ora 12:00, și până mâine, 15 iunie, la ora 03:00.

Astăzi, în peste jumătate din țară, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-80 km/h și izolat de 90 km/h, iar pe arii restrânse vor fi vijelii. Local, vor fi averse, descărcări electrice și va cădea grindină de mici și medii dimensiuni. Cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat de 30-40 l/mp.

Începând cu ora 21:00, în Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia și nordul Munteniei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze de 50-70 km/h și izolat de peste 80 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. Pe arii restrânse, vor fi cantități de apă de 15-30 l/mp.

🚨 Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, IGSU recomandă respectarea următoarelor recomandări:

❗ Amânați activitățile în aer liber! Lucrul în spații deschise sau la înălțime devine periculos pe vreme rea;

❗Nu utilizați focul deschis pentru curățarea terenurilor sau arderea vegetației. În condiții de vânt puternic, focul poate scăpa rapid de sub control și poate provoca pagube majore;

❗Închideți toate ferestrele și asigurați-vă că obiectele din exterior sunt fixate pentru a preveni eventuale accidente;

❗Evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt;

❗Curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea normală a apei provenite din precipitații;

❗În cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora.

🌐 Accesați https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, pentru a afla cum să acționezi înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

ℹ️ Consultați site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie și află mai multe despre zonele afectate https://www.meteoromania.ro/avertizari/

 

(Sursa: IGSU)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!