Mobilizare exemplară pentru găsirea unui bătrân din Breznița-Motru, dat dispărut de 6 zile!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia au idetificat, astăzi, în extravilanul satului Făuroaia din comuna Breznița-Motru, un bărbat în vârstă de 72 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliu în data de 10 iunie a.c.

La fața locului, bărbatului i-au fost acordate îngrijiri medicale de către personalul specializat, persoana fiind conștientă și cooperantă.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.

În vederea identificării și găsirii acestuia, au fost mobilizate importante forțe de căutare, respectiv polițiști din cadrul Poliției orașului Strehaia, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, precum și voluntari din comuna Breznița-Motru.

Totodată, pentru eficientizarea activităților de căutare, au fost utilizate mijloace tehnice specifice, inclusiv drone, care au contribuit la localizarea persoanei dispărute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!