Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la sediul unei societăți comerciale din comuna Șimian, deținută de o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată, abuz și fals.
Din probatoriul administrat, a reieșit că un bărbat de 49 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, în calitate de gestionar al persoanei vătămate, în perioada ianuarie-iunie 2022, și-ar fi însușit și valorificat în interes personal mărfuri aflate în gestiunea acesteia, cauzând un prejudiciu estimat la 800.000 de lei, pe care ar fi încercat să-l disimuleze sub aparența unor litigii comerciale cu clienții persoanei vătămate, precum și cu furnizorii acesteia.
Acțiunea a fost sprijinită de lupătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei.




