ANM a emis cod galben de caniculă, valabil astăzi, 25 iunie, intervalul orar 12.00 – 21.00. Joi (25 iunie) în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul și estul Moldovei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele termice vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cu cele mai mari valori în vest și nord-vest, unde izolat va fi caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.





