Accident grav cu tractor în Stignița! Un bărbat inconștient, preluat de elicopterul SMURD.

Un grav accident rutier în care a fost implicat un tractor s-a produs în localitatea Stignița. La fața locului, au intervenit de urgență echipaje de pompieri, ambulanță și poliție, iar pentru salvarea uneia dintre victime a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Tractorul, care tracta o remorcă încărcată cu fân, ar fi rămas fără frâne. În urma incidentului, două persoane au fost rănite.

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost găsit în stare de inconștiență de echipajele medicale. După acordarea primului ajutor la locul accidentului, acesta a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat de urgență la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Cea de-a doua victimă – conștientă – a fost preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la spital.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Primele date indică faptul că sistemul de frânare al tractorului ar fi cedat, însă cauza exactă va fi stabilită în urma cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!