Turist salvat de salvamontiști, din munți, după ce s-a ascuns de o ursoaică cu trei pui!

Salvamont Mehedinți a desfășurat o intervenție neobișnuită în zona La Ciucioare, pe traseul de creastă al Munților Mehedinți, pentru recuperarea unui bărbat rămas izolat peste noapte. Turistul a fost surprins de apariția unei ursoaice însoțite de trei pui. Pentru a evita orice pericol, acesta s-a refugiat în autoturismul personal, unde a rămas în siguranță până la ivirea zorilor. Pe parcursul nopții, luminile mașinii au rămas aprinse, ceea ce a dus la descărcarea completă a bateriei. În aceste condiții, bărbatul nu a mai putut părăsi zona prin propriile mijloace și a solicitat sprijinul echipei Salvamont. Salvatorii montani au ajuns la locul indicat, au evaluat situația și au acordat asistența necesară pentru ca persoana să poată coborî în siguranță din zona montană.

„Echipa Salvamont Mehedinți a intervenit în zona La Ciucioare, pentru recuperarea unei persoane care a rămas blocată peste noapte pe traseul de creasta al Munților Mehedinți. Bărbatul a fost surprins de apariția unei ursoaice însoțite de trei pui. Speriat, acesta s-a retras în autoturism, unde a rămas în siguranță pe timpul nopții. Din cauza faptului că luminile mașinii au rămas aprinse, bateria s-a descărcat complet, iar persoana nu a mai putut părăsi zona prin mijloace proprii. Salvatorii montani au ajuns la locul indicat, au evaluat situația și au ajutat persoana în cauză să poată să coboare în siguranță din zona montană.”, transmite SALVAMONT Mehedinți.

Reprezentanții Salvamont reamintesc turiștilor că întâlnirile cu animalele sălbatice pot avea loc în zonele montane și recomandă evitarea apropierii de acestea, păstrarea calmului și solicitarea ajutorului specializat atunci când situația o impune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!