Un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs pe Drumul Național 6, pe raza localității Șimian. La fața locului, au intervenit de urgență echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta-Turnu Severin, alături de echipaje medicale și de poliție.
Salvatorii au acționat pentru evaluarea situației, acordarea primului ajutor persoanelor implicate și asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.





