Tradiție și sărbătoare în Cireșu: o nouă ediție a evenimentului „Fiii satului” a avut loc în weekend.

Comuna Cireșu a îmbracat haine de sărbătoare cu prilejul unei noi ediții a evenimentului „FIII SATULUI”, manifestare devenită o tradiție pentru locuitorii comunei și pentru toți cei care revin acasă din diferite colțuri ale țării sau din străinătate pentru a-și revedea familia și locurile natale. Evenimentul are ca scop promovarea tradițiilor, valorilor și spiritului comunității din Cireșu.

Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat la eveniment.

„Portul popular, purtat cu mândrie de cei mici și de cei mari, cântecele, jocul și voia bună au creat o atmosferă de sărbătoare și au pus în valoare frumusețea tradițiilor locale. Prin astfel de sărbători sunt păstrate și promovate tradițiile locale, transmise cu grijă din generație în generație. Felicitări, primarului Doru Țîrlui și tuturor celor implicați în organizarea celei de-a XXVII-a ediții a acestei frumoase sărbători, precum și tuturor celor care contribuie la păstrarea și promovarea valorilor autentice ale satului românesc.”, transmite vicepreședintele Consiliului Județean.

Atmosfera de sărbătoare a reunit generații întregi într-o zi dedicată bucuriei, muzicii populare, dansului și întâlnirilor dintre fii ai satului care păstrează o legătură puternică cu locurile în care s-au născut. Pentru mulți dintre participanți, evenimentul reprezintă mai mult decât o petrecere câmpenească – este un prilej de a redescoperi identitatea locală și de a transmite mai departe obiceiurile și tradițiile specifice zonei Mehedinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!