Procesul de renovare energetică la standard nZEB a internatului Liceului „Tudor Vladimirescu” din comuna Șimian a folosit soluții și tehnologii moderne, care au permis rezolvarea tuturor problemelor grave care afectau clădirea. În urma acestui proiect, a rezultat un mediu sănătos și confortabil, adecvat învățării și odihnei celor 60 de copii găzduiți, anual, de internat.

Investiția – de peste 1,5 milioane euro – a fost oferită de OMV Petrom, sponsorul oficial al programului România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG).

Renovarea energetică la standard nZEB implică un set de lucrări care reduc consumul de energie, utilizând, în principal, surse regenerabile. Aceste proiecte includ termoizolare performantă, tâmplărie cu geamuri termoizolante, sisteme de ventilație cu recuperare de căldură și o proporție mare de energie din surse regenerabile.
(Sursa: România Eficientă/Facebook)




