Au furat materialele de construcție de la o casă și de la o biserică. Cinci bărbați reținuți pentru furt calificat!

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin, împreună cu polițiștii Biroului Ordine Publică, Secției de Poliție Rurală Șimian, sub coordonarea Parchetului din de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară și un mandat de percheziție a unui vehicul, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru furt calificat. În urma perchezițiilor, au fost ridicate mijloace materiale de probă necesare soluționării cauzei.

Din cercetări, a reieșit că, în noaptea de 23/24 ianuarie a.c., prin escaladarea unei ferestre de la un imobil aflat în curs de construcție, situat în municipiul Drobeta-Turnu Severin, ar fi fost sustrase țevile din cupru de la instalația de încălzire ce se aflau montate în interiorul locuinței și mai multe bunuri, cât și aparate folosite în construcție.

De asemenea, în noaptea de 18/19 februarie a.c., din interiorul unui lăcaș de cult aflat în construcție (din cartierul Schela), ar fi fost sustrași mai mulți metri de cablu electric și fire de cupru.

Tot în cursul lunii februarie, pe timpul unei nopți, persoanele bănuite ar fi pătruns într-un bloc din municipiul Drobeta-Turnu Severin, prin spargerea ușii de acces, și ar fi sustras două pompe submersibile și mai multe cabluri electrice din cupru, în timp ce tânăra de 20 de ani ar fi asigurat paza dintr-un autoturism parcat în proximitatea blocului.

În baza probatoriului administrat, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 39 de ani și o tânără de 20 de ani au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați magistraților cu propunere corespunzătoare.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!