Comisarii Gărzii de Mediu Mehedinți au desfasurat, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție – Biroul Ordine Publică, o acțiune comună pentru verificarea respectării legislației de mediu privind regimul deșeurilor și transportul acestora pe căile de comunicatie. Astfel, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, la intersecția străzilor Calea Cernețiului – Banoviței a fost identificată, în trafic, o autoutilitară încărcată cu deșeuri feroase și neferoase care nu deținea documente de transport, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 lei.

Transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României este reglementat prin H.G. nr. 1061/2008, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că: “transportul deşeurilor se realizează numai către operatorii economici care dețin autorizație de mediu, conform legislației în vigoare, pentru activitățile de colectare/stocare temporară/tratare/valorificare/eliminare”. Încălcarea prevederilor H.G. nr. 1061/2008 atrage raspunderea contravențională, sanctiunile maxime putând ajunge la 30.000lei.




