Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, astăzi, o acțiune preventivă pe DN 6, un sector de drum, intens circulat, unde se înregistrează un risc crescut de evenimente rutiere, în special ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză.

Activitățile s-au desfășurat în sistem „releu”, pe tronsoanele de drum aflate în competența structurilor rutiere teritoriale, obiectivul principal fiind diminuarea riscului rutier și creșterea siguranței tuturor participanților la trafic.

Pentru depistarea și sancționarea abaterilor de la normele rutiere, polițiștii au utilizat aparate de măsurare a vitezei, precum și dispozitive pentru testarea conducătorilor auto cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive.

De asemenea, conducătorii auto opriți în trafic au fost informați cu privire la importanța adoptării unui comportament preventiv și responsabil la volan, fiind desfășurate activități cu caracter educativ.

La acțiune, au participat și reprezentanți ai Registrului Auto Român, care au efectuat verificări tehnice în trafic, în vederea identificării defecțiunilor ce pot afecta siguranța circulației, în special în contextul condițiilor specifice sezonului rece, precum și reprezentanți ISCTR Mehedinți.

Polițiștii rutieri reamintesc faptul că respectarea regulilor de circulație reprezintă un factor esențial în prevenirea accidentelor rutiere și în protejarea vieții.





