Sistem de iluminat inteligent, în 26 de localități din Mehedinți! Contractele au fost semnate astăzi.

26 de unități administrativ – teritoriale din Mehedinți au semnat, astăzi, la sediul Consiului Județean, contractele de finanțare în cadrul AFM, privind implememtarea unor proiecte ce vizează sistemul de iluminat inteligent.

„La acest moment, am semnat 26 de contracte în județul Mehedinți. Este vorba despre eficientizare a iluminatului public. Sperăm ca în următoarele două săptămâni, să avem bugetul aprobat, pentru a semna și celelalte contracte.”, declară Florin Bănică, președintele AFM, prezent la eveniment.

Programul de iluminat public, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, face parte din strategia națională de reducere a consumului energetic, scădere a emisiilor de CO₂, modernizare a infrastructurii urbane și este corelat cu politicile europene din Uniunea Europeană privind eficiența energetică și tranziția verde.

„Este un moment important pentru județul Mehedinți. 26 de UAT-uri beneficiază de proiecte pentru modernizarea și eficientizarea iluminatului public. Implementând un sistem de iluminat public cu LED-uri, bugetele locale vor avea de câștigat, iar banii economisiți vor fi folosiți în alte scopuri.”, declară președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

„Pentru UAT Burila Mare, am semnat două proiecte pentru iluminatul public: satele Burila Mare și Crivina. În acest mod, o să scadă facturile la iluminatul public. Cele două proiecte au o valoare de 2 milioane lei (un milion, fiecare).”, transmite, la rândul său, primarul comunei Burila Mare, Jenică Cicic.

Proiectele de iluminat public finanțate prin AFM reprezintă una dintre cele mai eficiente intervenții publice din România în zona de eficiență energetică. Ele generează rapid economii, îmbunătățesc siguranța urbană și deschid drumul către localități inteligente.

În perioada următoare, alte unități administrativ – teritoriale vor semna proiecte pe AFM: Corlățel, Voloiac, Greci, Bâcleș și Strehaia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!