Bărbatul dat dispărut, ucis fix de fiul care a făcut anunțul dispariției!

Caz șocant în comuna mehedințeană Dârvari! Bărbatul de 53 de ani, dat dispărut de familie, a fost ucis și aruncat într-o fântână situată în afara satului (la 7 km de locuința bărbatului). Bărbatul a fost ucis fix de fiul său, de 27 de ani, care l-a dat dispărut. După ce s-a întors băut de la un chef, tânărul s-ar fi certat cu tatăl său, i-ar spart telefonul, l-ar fi sugrumat, iar apoi, cu ajutorul fratelui său și al unui prieten, ar fi transportat cadavrul și l-ar fi aruncat într-o fântână. Incidentul a avut loc în noaptea de 20/21 septembrie, iar a doua zi, făptașul a dat anunțul dispariției tatălui, alertând inclusiv poliția. Le-a zis autorităților că tatăl său ar fi fost în depresie.

Noaptea trecută, trupul neînsuflețit al victimei a fost scos din fântână de pompieri, iar fiul său a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru omor.