Percheziții la Primăria Tâmna și la locuința primarului! Dosar pentru abuz în serviciu în legătură cu fapte de corupție!

Astăzi, 7 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mehedinți, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, la un U.A.T din județul Mehedinti și la locuința unui bărbat de 47 de ani, din comuna Tâmna, într-un dosar în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu în legătură cu fapte de corupție. Este vorba despre primarul localității.

Astfel, în cursul anului 2025, primăria ar fi efectuat mai multe achiziții publice despre care există indicii ca au fost realizate fără respectarea prevederilor legale.

În cadrul perchezițiilor, polițiștii au ridicat mijloace materiale de probă necesare soluționării cauzei.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!