Lipsa sângelui este o problemă acută, iar decizia de a dona sânge pentru a contribui la salvarea unor vieți este un gest filantropic, ce poate face diferența dintre viață și moarte.
În spiritul solidarității și al implicării active în comunitate, Jandarmeria Mehedinți desfășoară, în perioada 14 octombrie – 3 noiembrie, o nouă campanie de donare de sânge cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Drobeta Turnu Severin.
Sub deviza „Donează sânge! Salvează o viață!”, acțiunea are ca scop sprijinirea sistemului sanitar și salvarea celor care au nevoie urgentă de sânge. Mai mulți jandarmi s-au mobilizat voluntar pentru a participa la această inițiativă, demonstrând, încă o dată, că sunt alături de semenii lor nu doar în misiuni, ci și în momentele critice.
Acțiunea jandarmilor continuă, din dorința de a reda șansa la viață persoanelor aflate în dificultate, dar și de a mobiliza noi voluntari care să se alăture acestui demers.