Razie, în Severin! Magazin închis temporar de Poliție, pentru vânzare de țigări minorilor!

Seara trecută, între orele 20.00-23.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au acționat pe raza orașului, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat corespunzător de ordine publică.

Polițiștii au organizat mai multe filtre în zonele cu trafic intens, ocazie cu care au legitimat 208 persoane și au controlat 163 de vehicule. Au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale în valoare de 8.300 de lei și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost reținute două seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare și au fost testați cu privire la consumul de alcool, 39 de conducători de vehicule.

 

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au luat măsura complementară de suspendare a activității, pentru 30 de zile, a unei societăți de pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, ca urmare a nerespectării prevederilor legale privind comercializarea de produse din tutun, minorilor, acesta fiind sancționată și cu suma de 10.000 de lei.

Astfel de acțiuni continuă în acest weekend pentru siguranța rutieră și menținerea climatului de liniște în comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!