Severinean, depistat la volan, după ce ar fi consumat cocaină!

Polițiștii mehedințeni au oprit în trafic, un bărbat de 37 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, care conducea un autoturism pe bdul. Aluniș, din municipiu. În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii consumului de substanțe interzise. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML, urmând a fi dispuse măsuri legale. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

De altfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii mehedințeni au aplicat 206 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 75.000 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 10 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!