Sidicatele trag un semnal de alarmă: criza de la Complexul Energetic Oltenia a devenit o problemă socială.

Cartel Alfa trage un semnal de alarmă și spune că criza de la Complexul Energetic Oltenia nu mai este doar o problemă economică: a devenit o problemă socială, strategică și de securitate națională. În ultimele zile, angajații Complexului Energetic Oltenia au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva concedierilor pregătite și au cerut demiterea conducerii și a Consilului de Supraveghere a companiei de stat.

 

„În timp ce la nivel european, se vorbește despre o tranziție verde echilibrată, care să protejeze competitivitatea și locurile de muncă, realitatea din județul Gorj arată exact contrariul. Aproape 1.800 de angajați sunt trimiși acasă, fără soluții concrete, fără protecție socială reală și fără alternative economice viabile. Această abordare nu înseamnă tranziție — înseamnă dezindustrializare forțată. Complexul Energetic Oltenia nu este doar o companie. Este un pilon al securității energetice a României, asigurând o parte semnificativă din consumul național și contribuind la stabilitatea regională, inclusiv în contextul actual geopolitic sensibil. În același timp, costurile impuse de certificatele de CO₂ au sufocat financiar compania, iar lipsa sprijinului real din partea statului a amplificat artificial această criză. Rezultatul? Concedieri, tensiuni sociale și proteste extreme, inclusiv greva foamei.”, transmite Cartel Alfa.

Peste 1.500 de angajați ai Societății Complexul Energetic Oltenia urmează să fie concediați la 1 aprilie 2026, fără măsuri de protecție socială, sub pretextul lipsei bugetului și al constrângerilor de restructurare. Sindicatele au propus o direcție strategică clară: transformarea CE Oltenia într-un hub regional de economie circulară și tehnologii de captare și utilizare a carbonului. Această viziune nu doar că ar menține locurile de muncă existente, dar ar putea genera mii de noi oportunități și ar poziționa România ca actor relevant în noua economie verde.

„Ceea ce lipsește nu este viziunea. Lipsește voința de a o implementa. România nu trebuie să aleagă între tranziția verde și locurile de muncă. Poate și trebuie să le protejeze pe ambele. De aceea, este nevoie de:

✔️ suspendarea imediată a disponibilizărilor;

✔️ finanțarea corectă a costurilor de carbon;

✔️ menținerea capacităților energetice strategice;

✔️ investiții reale în tehnologii moderne și sustenabile.

Fără aceste măsuri, riscăm nu doar pierderea unei industrii, ci și destabilizarea unei întregi regiuni. Este momentul ca decidenții să acționeze responsabil. Este momentul ca promisiunile să devină politici reale. Pentru Oltenia. Pentru energie. Pentru România.”, completează sindicaliștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!