Procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, pentru polițistul care a cerut demontarea sistemului de supraveghere, montat pe autospeciala IPJ.
Agentul de poliție este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragere sau distrugere de probe sau de înscrisuri, divulgarea de informații secrete de serviciu sau nepublice și favorizarea făptuitorilor. Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat faptul că agentul de poliție, având suspiciuni că, în autospeciala de poliție, se află un echipament de supraveghere, în scopul împiedicării adevărului în procedura judiciară în care acesta ar fi fost folosit, s-a deplasat la un service auto și le-a cerut lucrătorilor de la un service auto să demonteze ușa de la autospecială și să distrugă echipamentul de supraveghere.