Fostul comandant al IPJ Mehedinți, Marian Cîrcei, trimis în judecată de DNA! Comisarul – șef este acuzat de trei infracțiuni.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului CÎRCEI MARIAN, la data faptelor comisar șef de poliție și având funcția de împuternicit inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și instigare, sub forma participației improprii, la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe care conturează, în esență, următoarea stare de fapt:

La data de 01 februarie 2025, inculpatul Cîrcei Marian ar fi fost depistat pe raza județului Mehedinți de un echipaj al poliției rutiere, în timp ce conducea un autoturism aparținând I.P.J. Mehedinți, cu o viteză ce depășea limita legală. Cu ocazia opririi sale în trafic de către echipajul de poliție, inculpatul Cîrcei Marian ar fi declarat, în mod mincinos, că se află în misiune și că deține un ordin de serviciu în acest sens. Ca urmare a celor declarate de inculpat, agentul constatator ar fi uzat de procedura aplicabilă autovehiculelor cu regim prioritar, astfel că inculpatul ar fi fost lăsat să își continue deplasarea, pentru ca ulterior să se facă verificările suplimentare impuse de dispozițiile legale.

Ulterior, Serviciul Rutier din cadrul I.P.J. Mehedinți ar fi înaintat o adresă la I.P.J. Mehedinți pentru ca instituția să comunice dacă, în data de 01 februarie 2025, inculpatul se deplasa într-o misiune cu caracter de urgență sau la o acțiune de intervenție.

Ca răspuns la solicitarea Serviciului Rutier, la data de 05 februarie 2025, inculpatul Cîrcei Marian ar fi semnat, în calitate de Inspector șef al I.P.J. Mehedinți, adresa oficială prin care se atesta în mod nereal că, la momentul depistării în trafic, la 01 februarie 2025, conducătorul autoturismului, respectiv inculpatul Cîrcei Marian, se deplasa într-o misiune cu caracter de urgență. În baza adresei respective, Serviciul Rutier ar fi clasat lucrarea, astfel că nu ar mai fi fost aplicate sancțiunile legale constând în reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile și aplicarea unei sancțiuni contravenționale.

În cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 2.500 lei, depusă de inculpatul Cîrcei Marian într-un cont aflat în administrarea ANABI. Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Mehedinți, cu propunerea de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

(Sursa: DNA: BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE 09/12/2025)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!