Recent întors în peisajul politic al județului, fostul viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Mircea Grosu, a făcut pasul către AUR Mehedinți, formațiune politică alături de care și-a fixat obiective clare: să învingă actuala conducere a primăriei Severin și să transforme orașul într-unul puternic economic. Grosu spune că principalele probleme ale orașului sunt lipsa locurilor de muncă și termoficarea deficitară a municpiului, situație a cărei rezolvare a fost tergiversată în ultimii ani.
„În ceea ce privește Severinul, principala preocupare a unei administrații locale ar trebuie să fie atragerea de investitori. Pentru ca un investitor să vină în Drobeta Turnu Severin, trebuie să poți să îi pui ceva la dispoziție. Dacă i-ai crea unele avantaje (în afacerea lui, plătește taxe și impozite) iar tu, ca administrație locală, poți să îi mai scazi din această povară, pe care o are, atunci, investitorii ar fi interesați. Încă, mai avem forță de muncă calificată (care nu mai este, propriu-zis, în Turnu Severin, dar care s-ar întoarce acasă, dacă ar fi locuri de muncă). Din 2008, vorbim despre o platformă industrială în Drobeta. M-ați întrebat de ce am venit la AUR: să bat PSD-ul și să facem lucruri în oraș. Când am plecat de la primăria Severin, am lăsat un teatru, făcut cu 12 milioane de euro, am lăsat toate străzile asfaltate, nesparte (proiect de 24 milioane de euro). Când am atras această sumă – 24 milioane de euro, i-am luat dintr-un fond de 50 milioane de euro, pus la dispoziție de ADR Sud – Vest Oltenia, pentru toate orașele din aria ADR, iar noi am luat jumătate din sumă. Acum, văd un oraș trist, în care tinerii nu se mai distrează, în care tinerii nu mai sunt. Orașul nu îți oferă aproape nimic. Dacă nu ești angajat la stat sau la cele 2 – 3 firme mai mari, care dau salarii decente, nu prea ai ce să faci. Aceasta este primul lucru la care trebuie să se gândească orice administrație: locuri de muncă. În ceea ce privește încălzirea orașului, cred că anumite grupuri de interese se bat pe o soluție – cine să impună soluția lui pentru a câștiga ceva. Când am plecat, în 2012, deja, licitam pentru o centrală pe gaz, dar au venit alții și nu au dat drumul niciunui proiect. Apoi, a venit altcineva și a zis că e mai bine să ne dea bani statul, să stăm cu mâna întinsă, pentru sumele aferente păcurinei. Rețelele acelea de la fostul RAAN nu vor mai ține mult, indiferent că ne va da sau nu statul bani pentru păcurină. Pentru Drobeta Turnu Severin, am putea avea câteva macrocentrale pe gaz, care au un randament foarte bun. Sunt multe soluții pe partea de energie, astăzi. Hidrocentrala produce în sistemul energetic național, dar unde suntem noi – Drobeta Turnu Severin – cu încălzirea?”, declara Mircea Grosu, la finalul acestei săptămâni, în cadrul emisiunii „Mehedințiul, la zi”, difuzată de postul local de televiziune RTV Galaxy.
Mircea Grosu a reprezentat una din figurile importante ale peisajului administrativ din perioada de înflorire a Severinului, atunci când orașul a fost modernizat din punct de vedere al infrastructurii rutiere, fiind realizate, de altfel, multe proiecte de utilitate publică. La alegerile locale din anul 2008, politicianul a fost ales consilier local din partea PDL, iar din această postură, a fost votat viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin.
De altfel, politicianul a vorbit și despre condamnarea nedreaptă care i-a răpit ani din viață plătind o faptă care, ulterior, a fost, dezincriminată de statul român. Grosu a fost condamnat, pe nedrept, în 10 martie 2016, la aproape 3 ani de închisoare cu executare, pentru presupuse fapte de instigare la abuz în serviciu în formă calificată și continuată, faptă care, în 31 octombrie 2018, a fost dezincriminată de Înalt Curte de Casație și Justiție (definitiv și irevocabil), prin recunoașterea nevinovăției și acordarea unei despăgubiri.
„Statul român a plătit, pentru că a recunoscut că a greșit. Mă ajută această recunoaștere. Am primit pentru cele 565 de zile, cât am stat închis pe nedrept (ceea ce justiția a spus) 24.000 euro. Ideea este că mi-a fost recunoscută nevinovăția. Astăzi, nu am cazier. Cazierul meu este curat, la fel ca în 2008. Poate o să mă apuc să scriu o carte despre aceste subiect.”, completează politicianul.