Dronele în agricultură: eficiență pentru culturi, risc pentru albine!

În ultimii ani, agricultura a trecut printr-o transformare rapidă datorită tehnologiei. Printre cele mai spectaculoase inovații se numără dronele utilizate pentru pulverizarea pesticidelor și fertilizanților, o soluție care promite să crească eficiența fermelor, să reducă costurile și să limiteze impactul asupra mediului. Astfel de metode au început să fie folosite și în Mehedinți.

Unul dintre cele mai importante argumente în favoarea dronelor este reducerea impactului asupra mediului. Aplicarea precisă a pesticidelor poate reduce utilizarea substanțelor chimice cu până la 30–40%, conform mai multor studii din domeniul agriculturii de precizie. În plus, dronele electrice produc mult mai puține emisii decât utilajele agricole tradiționale, contribuind la reducerea amprentei de carbon a fermelor. Spre deosebire de pulverizarea tradițională cu tractorul sau avionul agricol, dronele pot opera la altitudini joase și pot ajusta cantitatea de soluție în timp real, în funcție de densitatea culturii.

„Prin utilizarea acestor drone, reducem costurile și cantitatea de pesticide. De altfel, avem și precizie asupra administrării pesticidelor. Culturile nu mai sunt călcate. În plus, drona poate fi folosită și în momentul în care pământul este umed. Costurile acestor drone sunt, însă, ridicate. Anul acesta, voi închiria un astfel de echipament.”, declară fermierul Cornel Stroescu.

În ciuda avantajelor tehnologice, apicultorii avertizează că pulverizarea aeriană a pesticidelor, inclusiv cu drone, poate produce derivă chimică – adică dispersarea picăturilor de pesticide în afara zonei vizate. Această dispersie poate ajunge pe flori, pe vegetația spontană sau direct pe stupinele din apropiere. Albinele care intră în contact cu aceste substanțe pot suferi efecte grave: dezorientare și pierderea capacității de a reveni la stup, afectarea sistemului nervos, scăderea fertilității coloniei, moartea instantanee dacă expunerea este directă. Dacă albinele consumă polen contaminat cu pesticide, creierul și capacitatea lor de mișcare pot fi afectate, iar uneori insectele mor chiar pe floare.

„Pentru culturile agricole, aceste drone sunt foarte benefice, dar pentru apicultură, acestea au efecte negative. Din cauza pesticidelor, albina se dezorientează (nu mai știe să se întoarcă la familia ei). De altfel, aceste substanțe au efecte și asupra aparatului digestiv (albina poate fi otrăvită). Culturile agricole, stropite intensiv, sunt dăunătoare pentru familiile de albine. Pesticidele trebuie folosite pentru că există dăunători, dar acestea afectează inclusiv albinele. Împrăștirea din aer (cu drona) a pesticidelor este cea mai gravă metodă de aplicare a acestor substanțe, deoarece albinele sunt prinse sub ploaia de chimicale și mor.”, declară Dan Hinoveanu, apicultor.

Apicultorii spun că tehnologia dronelor nu este în mod necesar problema, ci modul în care este utilizată. Printre soluțiile propuse se numără: interzicerea pulverizării în perioadele de zbor ale albinelor, zone tampon între culturi și stupine, folosirea substanțelor mai puțin toxice, notificarea apicultorilor înainte de tratamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!