Într-un demers menit să reducă birocrația și costurile pentru agricultori, administrația locală din Bâcleș a decis să îi aducă reprezentanții Registrul Auto Român (RAR) direct în localitate, pentru verificarea tehnică a tractoarelor. Inițiativa vine ca răspuns la dificultățile întâmpinate de deținătorii de tractoare, care, până acum, erau nevoiți să parcurgă zeci de kilometri până la sediul RAR. Transportul acestor vehicule lente și voluminoase implică nu doar timp, ci și costuri ridicate.

Conform autorităților locale, acțiunea se desfășoară pe baza unei programări colective. Fermierii trebuie să se înscris în prealabil la primărie, iar echipele RAR se deplasează în comună cu echipamente mobile pentru a efectua inspecțiile tehnice periodice.

„Ținând cont de modificările legislative în ceea ce privește circulația tractoarelor pe drumurile publice, venim în sprijinul deținătorilor acestui tip de vehicule de pe raza comunei, aducându-i pe reprezentanții Registrului Auto Român în comuna noastră. În felul acesta, oferim acces mai rapid și mai simplu la serviciile de verificare și omologare. Reprezentanții RAR vor fi prezenți în localitate la o dată care va fi comunicată în perioada următoare, iar activitățile vor include proceduri necesare pentru intrarea în legalitate a tractoarelor și pentru circulația acestora în siguranță pe drumurile publice.”, transmite primarul comunei Bâcleș, Lucian Coandă.

Costurile acestor proceduri sunt:
– 880 lei, în cazul tractoarelor care nu dețin CIV (carte de identitate a vehiculului) și vor să obțină și ITP;
– 460 lei, pentru vehiculele care dețin CIV și vor facă doar ITP.
Actele necesare pentru această operațiune sunt următoarele: contract de vânzare – cumpărare, facturi, carte sau documente de înmatriculare din țările de import. În lipsa acestor documente, este necesară o declarație la notar privind proveniența vehiculului. Se va specifica – pe declarația notarială – marca, tipul și seria de caroserie (număr de identificare).

Pe lângă reducerea costurilor pentru fermieri, inițiativa are și un rol important în creșterea siguranței rutiere. Multe tractoare circulă ocazional pe drumurile publice, iar verificarea lor tehnică este esențială pentru prevenirea accidentelor.
„Îi încurajez pe toți deținătorii de tractoare de pe raza comunei să profite de această oportunitate și să ia legătura cu reprezentanții primăriei. Detalii suplimentare vor fi disponibile la sediul instituției noastre în perioada următoare. Prin acest demers, ne propunem să facilităm accesul cetățenilor la servicii esențiale, într-un mod eficient.”, completează Coandă.

Inițiativa autorităților din Bâcleș ar putea transforma această practică într-un model replicabil și în alte comune. În contextul în care agricultura rămâne un sector important al economiei locale, facilitarea accesului la servicii tehnice devine o prioritate, iar pentru fermieri, inițiativa se va concretiza în mai puțin timp pierdut, mai puține cheltuieli și utilaje conforme cu normele în vigoare.





