Conducta de gaz din Orșova va fi introdusă subacvatic. Demersuri avansate pentru introducerea gazului!

Autoritățile din Orșova anunță că demersurile privind rețeaua de gaz sunt în plină desfășurare. Conducta va fi introdusă, de-a lungul municipiului, subacvatic.

„Așa cum am promis cetățenilor din Orșova și celor din comunelor limitfofe, întreprindem pași pentru aducțiunea rețelei de gaz. Zilele acestea, sunt efectuate lucrările topografice și, ulterior, urmează înctocmirea proiectului tehnic. Până la finalul anului, vom obține și autorizația de construire. În paralel, vom identifica sursa de finanțare pentru implementarea acestui proiect, fiindu-ne necesară suma de 70 de milioane de lei. Implementarea acestui proiect în Orșova va fi o noutate la nivel național: vom avea o traversare a Dunării. Conducta va fi prin Dunăre. E o soluție tehnică nouă. Estimez că, în trei ani, conducta va fi la proprietățile cetățenilor.”, declară primarul municipiului Orșova, Adrian Cican.

Lucrările de execuție, în Orșova, la proiectul „Conducta de transport gaze naturale Prunișor–Orșova–Băile Herculane–Jupa”, Lotul 2, vor dura aproximativ 20 de luni. Cu o lungime de aproape 180 de kilometri, gazoductul Prunişor-Jupa va avea o capacitate de transport de aproape 400 de milioane de metri cub de gaz metan pe an și va traversa 12 localității din județul Mehedinţi. După finalizarea rețelei principale, locuitorii din Orșova vor putea solicita branșarea la sistemul de distribuție (demers estimat la 3 ani).

Racordarea la gaz înseamnă: confort pentru populație, alternative moderne și mai eficiente pentru încălzire și oportunitatea de dezvoltare economică durabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!