32 de permise reținute și amenzi de aproape 300.000 lei, în 24 de ore!

În ultimele 24 de ore, polițiștii au acționat pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente negative.

La nivelul structurilor operative, au fost angrenați în activități specifice 100 de polițiști, care au intervenit la 33 de evenimente sesizate, dintre care 20 prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Totodată, au fost organizate și desfășurate 10 acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 195 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 295.000 de lei, pentru abateri constatate la regimul rutier și pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.

Ca măsură complementară, au fost reținute 32 de permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare, în vederea scoaterii din trafic a conducătorilor auto care au încălcat legislația în vigoare ori a vehiculelor care nu prezentau siguranță pentru circulația pe drumurile publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!