Tânăr băut și fără permis, depistat conducând un tractor pe un drum județean!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare au depistat, în trafic, un bărbat de 34 de ani, din comuna Pătulele, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor și două remorci, pe DJ 564, în localitatea Jiana, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 1,05 mg/l alcool în aerul pur expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au stabilit că bărbatul de 34 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar cele două remorci pe nu figurează ca fiind înregistrate.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!