Prima decizie de condamnare la închisoare cu executare, dată de Judecătoria Severin, într-un dosar de schingiuirea animalelor!

Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat prima decizie de condamnare la închisoare cu executare, într-un dosar de schingiuirea animalelor. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani din Drobeta Turnu Severin – recidivist. Acesta și-ar fi lovit, la începutul anului 2023, în repetate rânduri, câinele cu o curea. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile. În prezent, bărbatul se află în detenție pentru săvârșirea altor infracțiuni: ultraj, conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

„Condamnă pe inculpatul S.R.C. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de schingiurea animalelor. Anulează liberarea condiţionată acordată inculpatului S.R.C. la data de 18.04.2024 în baza deciziei penale nr. 189/18.04.2024 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 1443/225/2024, cu un rest rămas de executat de 108 zile. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză a fost săvârşită în concurs real de infracţiuni cu infracţiunile pentru care inculpatul S.R.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 733/03.06.2022 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. 3651/225/2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 672/05.04.2023 a Curţii de Apel Craiova. Descontopeşte pedeapsa pricipală rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului S.R.C., prin sentinţa penală nr. 733/03.06.2022 în pedepsele componente, astfel:

– pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj,

– pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

– sporul de 4 luni pe care îl înlătură. Contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză, respectiv pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de schingiurea animalelor, cu pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj şi cu pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlate pedepse stabilite, respectiv 8 luni închisoare (1/3 din 1 an + 1 an), inculpatul S.R.C. urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare. Dispune executarea pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie. Deduce din pedeapsa închisorii aplicată mai sus, durata reţinerii, arestării şi arestării preventive din prezenta cauză şi din alte cauze de la data de 29.01.2023 până la data de 30.01.2023, de la data de 05.04.2023 până la data de 18.04.2024, de la data de 24.03.2025 până la data de 03.04.2025 şi de la data de 05.05.2025 la zi. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.”, conform deciziei Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Amintim: în ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul unui bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor. Din cercetări, a reieșit că – la data de 24 ianuarie – în timp ce se afla în imobilul său din municipiul Drobeta-Turnu Severin, bărbatul de 33 de ani ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect de tipul unei curele exemplarului canin deținut aparținând raselor periculoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!