Amplă acțiune a Poliției, pe străzile Severinului, zeci de șoferi verificați!

În noaptea de 16/17 mai 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat o acțiune cu efective mărite, având ca obiectiv prevenirea accidentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic.

Pe parcursul verificărilor, au fost controlate 47 de autovehicule și au legitimat 61 de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, fiind constatate 2 infracțiuni.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut două permise de conducere pentru abaterile constatate.

 

De asemenea, în cadrul acțiunii au fost efectuate 16 testări cu aparatura din dotare pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe interzise, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea comportamentelor periculoase în trafic și menținerea unui climat de siguranță rutieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!