Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vânju Mare au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din comuna Punghina, în timp ce conducea un autoturism pe DC 121, în localitatea Valea Anilor, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recolatarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




