La doar 2 luni de la obținerea permisului de conducere, a fost prins conducând cu 135 km/h, pe un bulevard din Severin.

Viteza nu iartă. Nici legea. Este mesajul ferm, transmis de polițiștii mehedințeni, după ce au depistat în trafic un tânăr conducând cu 135 km/h, pe un bulevard din Drobeta Turnu Severin. Acesta obținuse permisul de conducere în urmă cu doar 2 luni. Întâmplarea a fost făcută cunoscută pe pagina de Facebook a IPJ Mehedinți.

„Un tânăr de 18 ani din Drobeta-Turnu Severin, aflat la doar două luni de la obținerea permisului de conducere, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Drobeta-Turnu Severin, cu viteza de 135 km/h. Într-o zonă în care limita legală este de 50 km/h, acesta circula cu 85 km/h peste limita admisă. Pentru abaterea constatată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, iar exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată pentru o perioadă de 120 de zile. Permisul de conducere nu este un trofeu obținut la majorat și nici o invitație la demonstrații de viteză. Experiența în trafic se câștigă în timp, prin responsabilitate și respectarea regulilor de circulație, nu prin apăsarea excesivă a pedalei de accelerație. Conduceți prudent! O secundă de teribilism poate avea consecințe pentru o viață întreagă.”, transmite IPJ Mehedinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!