Palatul administrativ, modernizat pe bani europeni!

Astăzi a fost inaugurat Palatul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, după finalizarea lucrărilor de modernizare finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Clădirea găzduiește Instituția Prefectului – Județul Mehedinți, Consiliul Județean Mehedinți, Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, precum și alte instituții care își desfășoară activitatea aici, fiind una dintre cele mai importante clădiri administrative din județ.

„Prin acest proiect, Palatul Administrativ a fost modernizat și oferă condiții mai bune de lucru, un consum redus de energie și costuri de funcționare mai mici. Totodată, investiția contribuie la îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor. Acest proiect a fost dus la bun sfârșit pentru că, în ciuda provocărilor apărute pe parcurs, au fost găsite soluțiile necesare pentru finalizarea investiției. Îl felicit pe prefectul de până acum o lună, Alin Isuf, pentru coordonarea implementării proiectului și iată, confirmă încă o dată, că PSD construiește pentru Mehedinți! Finalizarea proiectului reprezintă un câștig pentru instituțiile care funcționează în această clădire, dar și pentru cetățenii județului Mehedinți.”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

„Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor implicate în implementarea proiectului, fiind prezentate principalele rezultate ale investiției, care a avut ca obiectiv creșterea eficienței energetice a clădirii și îmbunătățirea condițiilor de funcționare pentru instituțiile care își desfășoară activitatea în Palatul Administrativ. Proiectul contribuie la reducerea consumului de energie, la diminuarea impactului asupra mediului și la modernizarea infrastructurii administrative.”, transmite, la rândul său, prefectul județului, Cristinel Pavel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!