A început evaluarea națională. Peste 1.600 de elevi din Mehedinți susțin examinarea. Structurile MAI desfășoară campanii preventive.

Astăzi, a început evaluarea națională pentru elevii de clasa a VIII-a. Peste 1.600 de elevi din Mehedinți susțin examinarea, iar structurile MAI din județ desfășoară campanii preventive, dedicate acestui eveniment.

„În contextul în care elevii claselor a VIII-a au susținut, în această dimineață, prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți împreună cu celelalte structuri teritoriale ale MAI și polițiștii locali, se alătură oficial campaniei de conștientizare și sprijin emoțional dedicate acestei perioade intense a examenelor. Sub sloganul „Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el! Niciun examen nu merită un copil pierdut!”, polițiștii mehedințeni vin în întâmpinarea comunității – părinți, bunici și elevi deopotrivă – pentru a reaminti că dincolo de cifre, medii și ierarhii, prioritatea absolută rămâne siguranța, sănătatea și echilibrul emoțional al tinerilor. Debutul examenelor aduce adesea o presiune psihologică uriașă asupra copiilor, motiv pentru care polițiștii mehedințeni, prin structurile de prevenire și siguranță școlară, vor desfășura activități specifice pentru a promova dialogul deschis, sprijinul necondiționat și responsabilitatea în familie. Rezultatele școlare sunt importante pentru parcursul educațional, însă nicio notă nu trebuie să devină un motiv de izolare, anxietate extremă sau ruptură între părinți și copii. Prin prezența activă în proximitatea centrelor de examen și prin mesajele transmise, IPJ Mehedinți încurajează părinții să le ofere celor mici încredere, protecție și un refugiu sigur acasă, transformând această etapă într-o experiență de maturizare gestionată cu calm și maturitate.”, transmite IPJ Mehedinți.

„Pompierii mehedințeni au fost prezenți astăzi, începând cu ora 08:00, în proximitatea unităților de învățământ, pentru a transmite un mesaj de sprijin, empatie și responsabilitate socială adresat elevilor și familiilor acestora în prima zi a Evaluării Naționale. Obiectivul principal al acestei acțiuni este conștientizarea impactului negativ pe care presiunea asociată rezultatelor școlare îl poate avea asupra stării emoționale a copiilor. În acest sens, salvatorii au încurajat dezvoltarea unui climat de susținere și dialog deschis între părinți și elevi, cu precădere în această perioadă intensă a examenelor. În cadrul interacțiunilor directe, pompierii, alături de colegii polițiști și jandarmi, au distribuit pliante cu mesaje de încurajare special concepute pentru a diminua starea de anxietate a tinerilor înainte de intrarea în sălile de clasă. De asemenea, personalul structurilor MAI a purtat discuții cu părinții care își însoțeau copiii, recomandându-le să le ofere acestora afecțiune și siguranță, dincolo de orice notă sau evaluare. Această activitate de informare publică nu este una izolată, ci va fi reluată și la examenul de Bacalaureat, în scopul creșterii gradului de conștientizare în rândul comunității.”, transmite ISU Mehedinți.

„Inspectoratul de Jandarmi se alătură campaniei lansate de Ministerul Afacerilor Interne, intitulată <<Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!>>, desfășurată în contextul examenelor naționale. Campania atrage atenția asupra presiunii emoționale la care sunt supuși mulți elevi în această perioadă și subliniază importanța sprijinului oferit de familie, profesori și comunitate. Prin această inițiativă, jandarmii transmit un mesaj de responsabilitate și solidaritate, încurajând părinții să mențină un dialog deschis cu copiii lor și să le ofere susținere indiferent de rezultatele obținute la examene. Specialiștii atrag atenția că teama de eșec și presiunea așteptărilor pot genera situații de risc, care pot fi prevenite prin comunicare și sprijin emoțional.  Niciun examen nu este mai important decât siguranța, sănătatea și echilibrul emoțional al unui copil. Cea mai mare reușită este ca acesta să știe că nu este singur și că are alături persoane care îl susțin necondiționat. Campania se desfășoară la nivel național și urmărește promovarea unui climat de încredere, empatie și sprijin pentru elevii care susțin examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat.”, transmite Jandarmeria Mehedinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!